
Weekendul trecut, viitorii antreprenori din regiunea de nord a țării, au beneficiat de o ultimă serie de instruiri, înainte de a se lansa în marea luptă a conceptelor de afaceri.
Diamond Challenge Moldova a ajuns la a patra ediție, iar cele câteva zeci de echipe înregistrate, ca în fiecare an, beneficiază de o serie de instruiri gratuite, menite să-i inițieze în universul antreprenoriatului. În ultima zi de traininguri, alături de Chalmers Turner, n trecut senior banker și vicepreședintele uneia dintre băncile din Statele Unite, iar în prezent voluntar al Corpului Păcii, tinerii au descoperit toate secretele din spatele a ceea ce se numește Lean Canvas - o metodologie și-un instrument nou de planificare a unei afaceri, care se bucură de o mare popularitate în întreaga lume. De asemenea, participanții au beneficiat de o instruire despre Costuri, Profituri și Venituri din partea lui Bartosz Gawarecki. Pentru a se califica în semifinalele naționale, participanții vor întocmi un plan de afacere conform rigorilor concursului, iar mai multe despre acestea au aflat de la unul dintre membrii echipei noastre - Chris Flowers.

Și pentru că la baza succesului în afaceri stă interacțiunea între diverse generații de antreprenori, participanții au avut parte și de o pauză de networking, unde au cunoscut mai mulți oameni de afacere din capitala de nord. Echipa noastră mulțumește pentru prezență, sfaturi și încurajare pe:
- Oleg Chislari
- Tatiana Puga
- Stas Cornei
- Octavian Frunza
- Anna Cornei
- Valera Puga
- Petru Pricop
- Tatiana Puga
- Constantin Curca
- Adriana Prodan
- Onorina Pricop


„Diamond Challenge Moldova” este implementat de către A.O. INVENTO cu susținerea financiară a University of Delaware – Horn Program in Entrepreneurship, a Secției Afaceri Publice a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova și cu suportul a Dreamups Innovation Campus și a Corpului Păcii în Moldova.”
.png)