Diamond Challenge

 

 

 De un an, România a devenit „acasă” pentru Ludmila Zgurean, unde aceasta studiază Economie și Afaceri Internaționale la Universitatea de Vest din Timișoara. Despre Ludmila ați putut auzi în nenumărate articole despre activism civic și antreprenoriat, așa cum Modern Reflections  (azi Guguță) și Do it for Bunica - proiecte inițiate în cadrul a Diamond Challenge Moldova, au reușit să ducă faima Moldovei peste oceanul Atlantic. Astăzi, pe îndelete despre tot ce încape azi în sufletul Ludmilei - facultate, antreprenoriat social și călătorii. 

 

 

 

 

Interesul pentru antreprenoriat și Diamond Challenge Moldova a venit... 

 

Înca din anii de liceu antreprenoriatul reprezintă pentru mine un domeniu de interes, iar Diamond Challenge Moldova a sunat mai mult ca o provocare prin intermediul căreia să îmi pun la încercare abilitățile antreprenoriale. Totodată, eram tentată și de faptul că vom lucra în echipe la la o idee inovativă, prin care puteam aduce o schimbare în comunitatea noastră.

Cert e faptul ca a doua oară, am decis să particip iarăși în aceasta competiție datorită șansei de a pleca în Statele Unite, de a interacționa cu alți studenți și de a vedea care sunt problemele cu care se confruntă ei.

 

Diamond Challenge Moldova

 

Timp de două ediții la Diamond Challenge Moldova am învățat...

 

Prin intermediul acestui concurs am învățat importanța lucrului în echipă, și am înțeles că  schimbarea vine întotdeauna din noi. Dar cel mai important  – am deprins mecanismul de a pune o afacere pe picioare.

 

Între timp, Modern Reflections și Do it for Bunica... 

 

Experiențele din ambii ani au fost deosebite și ne-au marcat pe fiecare într-un mod aparte, mai ales că ambele proiecte au luat locul I la categoria Impact Social în Republica Moldova, și mai apoi în Statele Unite. Cu fetele de la Modern Reflections (la moment Guguță) am reușit să dezvoltăm afacerea noastră socială, iar cu ajutorul unui grant obținut în toamna 2016, am realizat o serie de sesiuni de informare pentru copiii din clasele gimnaziale despre securitatea circulației rutiere. Cu echipa Do it for Bunica, imediat după ce am traversat oceanul și câștigat premiul mare la finala concursului Diamond Challenge, am trecut și Prutul, unde am fost nominalizați la Gala Societății Civile din România. Cu colegii de echipă, fiind foarte motivați de realizările și încurajările tuturor, am creat un plan de acțiune pentru a vedea la care parte avem nevoie de ajutor, și am încercat să testăm mecanismul ce stă la baza ideii noastre, dar, din păcate, a trebuit să o lăsăm pentru viitor, așa cum în prezent, noi, cei din echipă, ne-am cam împrăștiat la studii. 

 

Diamond Challenge Moldova

 

The American Dream came true...

 

Călătoria din SUA fost unicală, o experiență deosebită și frumoasă. Am fost interesant să interacționăm cu o altă cultură, un alt mod de viață și o societate cu totul diferită de a noastră. Prin Diamond Challenge am reușit să ne îndeplinim așa-zis-ul “American Dream”, să descoperim și să învățăm lucruri noi și să apreciem cu adevărat efortul depus de fiecare persoană sau organizație pentru succesul nostru, și mai ales lui Steven Mantani și familiei lui, care au avut grijă de noi cât am fost în America. De asemenea, aducem mulțumiri profunde Consiliului Raional Orhei și tuturor celor (mulți la număr) care ne-au susținut și ne-au ajutat să ne îndeplinim visul american.

 

Diamond Challenge Moldova

 

Diamond Challenge - aspecte esențiale...

 

Un aspect esențial este faptul că aici ai parte de experiență practică în domeniul antreprenoriatului, un lucru de care nu ai parte la școală. Totodată, un lucru important și relevant este faptul că din moment ce începi să te afirmi și să experimentezi unele lucruri încă de mic, ai mai mult timp sa greșești, să înveți și să crești.

 

Antreprenoriatul social în România...

 

În România, antreprenoriatul social ia amploare în rândul tinerilor, iar acest lucru nu poate decât să te bucure, deoarece se observă o dorință de schimbare. Am cunoscut multe ONG-uri care militeaza pentru implicarea studenților în acest domeniu, și un prim exemplu care îmi vine în minte ar fi proiectul VSFA (Vreau Să Fiu Antreprenor), care la rândul lui oferă tinerilor șansa de a interacționa cu antreprenori de succes.

 

 Diamond Challenge Moldova

 

Dacă aș reveni la antreprenoriat...

 

Momentan sunt la etapa de investire în dezvoltarea personală și cunoaștere de sine, dar mi-ar plăcea să continui ideile cu care am pornit în cadrul Diamond Challenge, deoarece sunt idei în care cred și care pot avea un impact simțitor în societate.

 

România e un altfel de „acasă”... 

 

În principiu, Romania se aseamănă din multe puncte de vedere cu Republica Moldova, dar evident există și diferente, aici făcându-se simțite influențele europene. Totusi, mi-a fost destul de ușor să mă integrez, deoarece am cunoscut aici oameni deschiși la minte și la suflet, cu care pot să-mi împărtășesc ideile fără teama de a fi judecată.

 

Oamenii de aici m-au făcut să înțeleg...

 

Oamenii de aici m-au făcut să înțeleg cât de important este sa ai curaj să îți expui părerea, indiferent de diferența de dialect. Am întâlnit oameni care m-au făcut să înțeleg cât de importantă este încrederea de sine și că, indiferent de greutăți, trebuie să lupți și să mergi mai departe și niciodată să nu te oprești din a visa.

 

Cuțiuța cu sfaturi: Dedicați-vă visurilor, da-ți tot ce aveți mai din voi bun pentru atingerea idealurilor și aduceți-vă ideile la bun sfârșit cu care vă veți avânta în această competiție.

***

Pentru al patrulea an consecutiv, programul Diamond Challenge Moldova este implementat de către A.O. INVENTO cu susținerea financiară a University of Delaware – Horn Program in Entrepreneurship, a Secției Afaceri Publice a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova, cu suportul a Dreamups Innovation Campus și a Corpului Păcii în Moldova.